Un Hello de departe (1)

1 Comment

Salutare Romania,

Scuze de intarzierea trimiterii unui semn de viata, dar nu a fost usor sa gasesc timpul.
Cu greu apuc acum sa-mi trag suflu’  :)

Asa ca daca aveti de gand sa cititi va sugerez sa va inarmati cu ceva rabdare, ca desi nu o sa intru in detalii sunt multe de zis …  Le urez succes curajosilor!

Ajung la a 3-a saptamana de cand am aterizat aici, si prin aterizat nu ma refer exclusiv la mijlocul de transport utilizat. E o lume diferita, dar poate nu atat de diferita cum ma asteptam.

Dar sa incepem cu inceputul, dupa ce am tras emotiile unei rataciri in Bucuresti, ce s-a combinat cu un trafic infernal, inainte de a ajunge in Otopeni, am ajuns totusi cu bine la timp pt. a nimeri avionul. A urmat o escala de 3 ore in Londra, Heathrow Airport, un aeroport in care pt a schimba terminalul trebuie sa iei autobuzul… Un loc foarte interesant, erau magazinele de duty free, unde cred ca puteai ramane lejer fara o avere. Dar oricum preturile erau mai mici ca in Otopeni. In Bucuresti pt. o sticluta de 0.5 l. de apa am ramas fara 100 000, in Londa cu 2 lire mi-am luat si o ciucalata de banii astia , aviz amatorilor :)

Dupa un extrem de lung drum (16 ore si cam 12 000 km.) am ajuns cu bine in Belo Horizonte. La aeroport m-a asteptat viitoarea gazda si fratele ei, persoane pe care eu la inceput le credeam in Aiesec, ca apoi sa aflu ca nu aveau absolut nici o legatura. Gazda mea e un personaj as spune mai iesit din comun, o tipa, ca sa-i spunem asa, la cam 30 de ani ce se ocupa cu vanzarea de sisteme de securitate, alarme, etc. Desi e foarte vorbareata, nu stie aproape deloc engleza, oricum acest mic detaliu nu o opreste si ma trezesc in fata unui discurs de vreo 5 minute in portugheza din care nu inteleg nimic. Apoi se opreste si incepe sa rada foarte copios.

Locuiesc la unul din capetele orasului, dar o zona foarte mare. Se numeste Pampulha (se citeste [Pampulia]), aproape de lacul cu acelasi nume, foarte frumos de altfel. E singura poza pe care o sa v-o trimit, nu-mi apartine, dar mi-a placut, si arata un pic si de ce se numeste asa orasul ;)

Casa, de fapt cladirea unde stau are 1 etaj si mai multe apartamente. Apartamentul nu e mare, de camarutza mea ce sa mai zic… dar nu pot spune ca ma plang, abia apuc sa stau pe aici. Este insa un apartament foarte viu mobilat, multe culori, tot felul de “reprezentari artistice” fistichii, as zice… Pe langa pomul de Craciun ornat nu cu globuri ci cu tot felul de figurine, adica presupun ca e de Craciun, (altfel de ce ar tine cineva un brad artificial in mijlocul sufrageriei ?!) mai are 2 fotolii verzi, un verde fosforescent, in forma de pantofi cu toc. Nu are oglinda la baie (va dati seama cu ce plasturi ies de la barbierit) are in schimb 8 sau 9 oglinjoare mici insiruite vertical pe un perete. (Adica de sus in jos… pt cei ce nu au trecut testu NASA). Am elucidat insa repede misterul, asa la una, doua zile ii place sa fumeze cate un joint, ceea ce cam explica si starile de veselie acuta si lucrurile viu colorate. Ah am uitat sa precizez, apartamentul are  o mica curte interioara unde tine un catel, nu stiu cum se numeste rasa, seama cu un ciobanesc german, doar ca e alb. E frumos, jucaus, dar niciodata nu te lasa sa mananci linistit, pana nu ii dai si lui ceva nu se opreste din latrat. Nici asta nu are “toti paduchii acasa” (Copyright Nutzi, ah stiu Elena), spre deosebire de majoritatea cainilor care doar isi alearga coada, asta o si prinde, si nu prea ii e simpatica!

Pot spune ca orasul asta, Belo Horizonte, aduce ceva a Bucuresti, e al 4-lea ca marime in Brazilia, dar de localnici e considerat un oras mic :). Are cica cam 2 milioane juma’ de locuitori, e capitala statului Minas Gerais, si e primul oras “planificat” din Brazilia, constructia incepand in secolul 19.
Dar cum spuneam, asa la o prima vedere semana cu ce gasim in capitala noastra, lume multa, un trafic infernal, autobuze aglomerate, strazi ce se intersecteaza in toate modurile posibile de nu stii unde se continua una si unde incepe cealalta. E insa foarte cald si e foarte multa verdeata in jur.

Legat de trafic, am vazut ca intre ei soferii sunt mult mai ingaduitori sa zicem, de exp. in intersectii isi dau unu altuia voie, nu prea se claxoneaza intre ei, ceea ce nu se poate spune despre atitudinea pe care o au fata de pietoni. Saracii nu au nici un drept, nici macar pe trecerea lor de pietoni. Regulile de circulatie sunt mai mult asa ca niste “guide lines” decat reguli. Aici masinile nu opresc la trecere, nici nu incetinesc. De exp. am vazut intamplare: rosu la semafor pt. masini, verde pt. pietoni, si 2 saraci nefericiti care treceau strada complet regulamentar. Vine in viteza o masina, si desi avea rosu, doar claxoneaza si trece in viteza, ghinionistii pietoni mai mult aruncandu-se din fata ei. Si mi s-a spus ca e ceva obisnuit. Nu cumva sa ma astept sa opreasca masinile ca nu o sa se intample… Alta “diferenta” culturala, nu au radare aici, au in schimb din loc in loc speed bumps, unde daca nu incetinesti te zdruncina de te gasesc toti dracii, si e posibil sa nu pleci de acolo cu toate partile componente ale masinii. Si pe langa masini, e plini de motorete si motociclete care nu pot sa se lase mai prejos. Sunt insa foarte utile in aglomeratii. Aici strazile sunt un pic mai late. Am vazut coloana de peste 1 km. si masinile stateau frumos in rand blocate, in timp ce motocicletele zburdau frumos printre ele. Am avut si eu cateva “senzatii tari”, gazda mea foloseste o motocicleta, si primele zile aici asa a fost mijlocul meu de transport. Drumurile sunt insa mult mai bune, nu prea gasesti gropi si alte chestii. Si masinile in medie sunt mai bune, dar mai intalnesti si cate un harb de zici ca a ratat vro’ 3 proiecte rabla pana acum. Este o zona muntoasa si exista o diferenta serioasa de inaltime intre zone ale orasului, gasesti stradutze cu o panta de 30 pana la 45 de grade. M-am trezit ca a oprit odata autobuzul la un semafor exact in mijlocul uneia, era exact ca in avion in timpul decolarii.

Aici autobuzele circula destul de des, sunt foarte multe, dar destul de aglomerate. In aproximativ 2 saptamani in care merg zilnic cu autobuzu, o singura data am prins loc.

Si apoi soferii le conduc exact cum fac ai nostrii de maxi taxi. Mai prinzi cate un pasager proiectat in cate o directie, dar cum nu i-am vazut protestand pp. ca sunt obisnuiti cu tratamentul. Eu unul ma tin bine si zic merci ca nu sunt pe motocicleta :)

Oamenii sunt foarte colorati, la propriu ma refer, de la un alb mai bronzat putin, la negru tuciuriu si toate nuantzele intre. Se spune ca sunt mai petrecareti dar se vede ca nu sunt obisnuiti cu romanii de pe la noi. In rest nu prea am vazut sa iasa in evidenta, imbracaminte sau accesorii stridente. Mai multe tatuaje insa, am inteles ca e destul de ieftin. Cica New York Times a numit orasul asta capitala barurilor. Cica in medie e unul la fiecare colt de strada. Ceea ce ei insa numesc bar e o camarutza la parterul unei cladiri si o serie de masute si scaunele in jur. E adevarat ca seara sunt foarte populate de oameni de toate varstele. Si majoritatea am vazut ca beau bere. Sunt insa la inceputuri si nu pot zice ca am descoperit inca night laifu’. Interesant e ceea ce ei numesc “clube”: bar cu piscina, sezlonguri si fete in bikini. Si in timp ce in Romania bate viforu’ eu pot sa stau frumos cu burta la soare, sa ma balacesc si sa am si berica langa ;)

Apropo de bere, am calatorit mii de km, am schimbat tara, orasul, serviciul si continentu’ si culmea: prima mahmureala a fost din Skol. Dap, au si ei, si e chiar foarte populara, aceeasi bere, aceeasi durere de cap dupa, dar na… integrarea e importanta si apoi nu trebuie sa uitam sa fim cultural sensitive ;)

Marea problema cu bastinasii e insa ca nu vorbesc engleza aproape deloc. Si limba asta a lor desi seamana pe alocuri cu a noastra e destul de incalcita si oleak zmiorcaita as mai adauga. Pana acum am reusit sa ma descurc folosind o combinatie de englezo-romano-italiana. Dar deja incep sa deslusesc mai multe din cuvintele locale. Oamenii aici par mai apropiati, mai sociabili dar si mai prudenti. Am fost sfatuit sa nu numar bani in public, chiar si cu mobilul sa am grija, ca cica se mai intampla sa ti-l ia chiar din mana. Gazda mea a zis a fost jefuita odata cu pistolul, evident nu ea avea pistolul.  Dar nu am avut probleme pana acum, cel putin.

E intalnit aici sa intrii asa in vorba cu necunoscuti cand stai la coada sau astepti autobuzu. Mi s-a intamplat ca persoana de langa sa se intoarca spre mine si sa inceapa sa-mi povesteasca cate ceva. La promptul meu raspuns “Do you speak English? ” ridica nedumerita din umeri si-si concentreaza atentia asupra vecinului din directia opusa. Asa ca impresie generala sunt ceva mai relaxati decat romanii. Nu vezi oameni nervosa, suparati sa se injure, claxoneze, certe…
Gajicile, ca asta a fost una din intrebarile cele mai frecvent intalnite, trebuie sa va dezamagesc, tot romancele nostre conduc. Dar mai vezi cate una pe strada de creste brusc riscul sa-ti rupi gatu’ sau sa nimeresti un stalp. E interesant ca sunt multe mulatre, si apoi fiind mai cald aici, e si costumatia de vara ;) O sa revin cu ceva poze.
Avand asa multe carciumi, majoritatea mananca  in oras, se practica aici un gen de bufet suedez. Iti iei frumos farfuriuta si trec pe langa strachinile cu fel de fel de kestii si iti alegi. Apoi treci pe la casa, iti pui farfuria pe cantar si ei iti dau nota de plata. Lucruri asa diferite nu am vazut. Ei mananca f. mult orez, la toate mesele, si am vazut ca le place si porumbul, boabe prin toate, cah..  Marea problema e ca nu au paine decat la mic dejun, in rest au orez, si eu pana si painea o mananc cu paine :( Ah si nici ciorbe, supe nu prea am vazut, lucru ce nu a cazut foarte bine stomacului meu. Dar nu cred ca vrea nimeni sa intram in astfel de detalii…

In schimb ceaa ce m-a impresionat e multitudinea de fructe. Tot felul de poame de care nici macar nu am auzit, si nu ma refer la cele obisnuite ca kiwi, mango, ananas, pe care le gasesti pe oricunde. Si toate au niste nume de-ti musti limba. Prima mea zi aici fratele gazdei m-a dus la un suc de “nu stiu cum ii ziceus” varianta latineasca evident. Ce a numit el suc: ei bine ia nenea un bostan, arata cam ca un dovlecel, dar verde cu galben, ceva cam la juma de pepene ( fructu nu nenea). Ii taie motzu’, infige un pai in el si mi-l pune in brate. Dulce si incredibil de racoritor. Alt lucru iesit din comun, la orice restaurant, bar din asta autohton, odata cu mancarea ceri evident si ceva de baut, si in cazul in care ceri suc natural, iti storc pur si simplu fructul respective si-ti aduc paharu’. Dar ca peste tot e un pic mai scump sa papi in oras. E popular si gasesti pe aici Carefour. Au cam 4 sau 5 moll-uri, ei le zic Shopping, si in fiecare ai Carefour.

Preturile sunt apropiate de ale noastre, moneda lor e REAL, care e cam cat 1,5 RON.

Firma la care lucrez se numeste Industria-I, este micutza, un total de 9 oameni. Am inteles ca sunt si niste colaboratori externi. Se ocupa cu web development, adica asa mai pentru cei de la litere, fac site-uri web. Si au ceva clienti am aflat. De exemplu am 2 colegi ce lucreaza la un proiect pentru ministerul lor de externe. Mangerul/patronul (cred) este un tip foarte deschis, a calatorit prin State si vorbeste cel mai bine engleza. Ceilati colegi au mai multe dificultati, dar incearca si cat am vazut pana acum sunt de treaba.

Si acum AIESEC Belo Horizonte: mie mi s-au parut un pic cam relaxati asa, fara griji mai ales privind intergrarea trainee-ilor! De exemplu persoana mea de contact TN managerul companiei la care lucrez am vazut ca e o fire foarte petrecareata. Prima mea intalnirea cu el a decurs intr-un bar unde avea chef cu colegii de munca, si citez:  “you know, I’m a little bit drunk”… si a 2-a zi trebuia sa ma duc la job. Urmatoarea zi am cunoscut si presedintele AIESEC BH. Ma asteptam la mai multi aiesecari, dar au fost doar vro’ 3. Ca welcome package mi-au adus o punga de bomboane si o sticla de cachaça (se citeste [cashasa]), cica bautura lor traditionala. Un alchool etilic la cam 42% esenta tare facut cica din fructe. O “tuica” locala. Si se bea in shot-uri.  Am evitat o puternica “experienta culturala” cu acest specific local, cel putin inca. Desi nu am incercat inca, cica e elementul de baza al cocktailului traditional brazilian, caipirinha. Oricum eram multumuit ca am cunoscut presedintele LC-ului. Ce ma gandeam eu, in sfarsit apuc si eu sa discut detaliile sederii mele cu el. De unde… pana la sfarsitul serii era beat manga si canta ceva in limba materna. Am inteles ca mai sunt 3 alti trainee si toti din India, dar aparent “i-au pierdut”, cica nu mai stie nimeni nimic de ei… Intre timp i-au gasit, au trimis mail presedintelui informandu-l: suntem in India :))

A mai trecut o saptamana jumate pana am cunoscut si majoritatea LC-ului. Si asta pt ca se adunasera cu ocazia alegerilor de EB. Au un process un pic diferit ei. Odata ce candidatii la presedinte primesc votul de alegere din partea membrilor full, exista un review board din care face parte presedintele vechi, alti mb. ai EB-ului, ceva alumni si care se retrag, discuta, fac planificari, dau in ghioc si ei aleg noul presedinte. Procesul se repeta si pt VPi, doar ca presedintele elected e inclus in acel review board. Tot procesul dureaza in medie cam 12 ore. A urmat si o mica petrecere apoi, vorba vine petrecere, ceva bere si dansuri @. Mi s-a explicat ca nu e de obicei asa, dar acum au fost alegerile si bla bla… Oricum la sfarstit majoritatea celor ramasi erau membri vechi si alumni, si aveam as zice traditionala discutie referitoare la faptul ca cei noi nu stau la party si nu ies la bere. Deci pot spune ca a fost un party 100% AIESEC ;). Sediul lor e cam de marimea celui de la noi doar ca e impartit in 2 camere. E aproape in centrul orasului, o cladire ce arata a ceva bunkar anti-atomic. Este mereu incuiat, ca sa intrii te postezi in fata unui geam si zbieri. La iesire se practica aruncatu cheii, de preferinta nu prin geamul vecinilor. Au vreo 4 raznitze, si ma refer raznitze. E insa un LC puternic in Brazilia, numarul total de membri e undeva pe la 80 cica, dar ei spre deosebire de scoala si @ au si job majoritatea, deci e mai greu sa-i aduni pe toti odata.
Cam asta a fost tot, sper ca nu v-am plictisit…complet. Nu prea am inca poze dar promit ca o sa fac si sa va trimit.

Acum defect pe 2 continente,

Tot eu, tot acolo